bara

Leasing-ul operational vs Leasing-ul financiar

Leasing-ul operational vs Leasing-ul financiar

09:51 25 February in Auto
0 Comments
Share Button

Contractul de leasing auto este un contract foarte des folosit in ceea ce priveste dreptul de utilizare al autovehiculelor si, in aceeasi masura, reprezinta un subiect care inca naste multe dezbateri pe tema avantajelor si dezavantajelor folosirii acestuia.

In continuare vom trata diferentele dintre leasingul operational si leasingul financiar.

Vom afla avantajele si dezavantajele celor doua servicii care, prin definitie, permit achizitionarea autoturismelor sau autoutilitarelor fara sa fii nevoit sa blochezi fonduri substantiale.

In continuarevei afla ce presupun aceste servicii, cum poti sa faci un contract de leasing fara avans si ce ar trebui sa iei in calcul daca va trebui sa alegi intre ele.

Contractul de leasing financiar

Contractul de leasing financiar este orice contract de leasing care indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii:

  • riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasing-ului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
  • contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasing-ului catre utilizator la momentul expirarii contractului;
  • utilizatorul are optiunea de a cumpara bunul la momentul expirarii contractului, iar valoarea reziduala exprimata in procente este mai mica sau egala cu diferenta dintre durata normala de functionare maxima si durata contractului de leasing, raportata la durata normala de functionare maxima, exprimata in procente;
  • perioada de leasing depaseste 80% din durata normala de functionare maxima a bunului care face obiectul leasing-ului; in intelesul acestei definitii, perioada de leasing include orice perioada pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
  • valoarea totala a ratelor de leasing, mai putin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egala cu valoarea de intrare a bunului;

Contractul de leasing operational

Contract de leasing operational este orice contract de leasing incheiat intre locator si locatar, care transfera locatarului riscurile si beneficiile dreptului de proprietate, mai putin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala si care nu indeplineste niciuna dintre conditiile de la punctele b)-e) din definitia leagingului financiar;

Riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala exista atunci cand optiunea de cumparare nu este exercitata la inceputul contractului sau cand contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirarii contractului.

Avantajele leasing-ului operational

Este metoda de finantare a utilizarii unui bun pe o durata determinata. Practic, se realizeaza, de regula, pe termen scurt, ceea ce este avantajos in cazul bunurilor care se uzeaza foarte repede. De exemplu echipamentele tehnologice. Astfel, firma poate sa renunte la ele imediat ce nu ii mai sunt necesare, fara a se incarca cu valoarea ramasa a acestora.

Este recomandat companiilor cu o flota bogata in echipamente, pentru ca elimina o mare parte din riscurile si nesiguranta gestionarii acestora. Astfel, ofera oportunitatea externalizarii serviciilor de mentenanta si a gestionarii costurilor legate de administrarea parcului auto. Compania de leasing se ocupa de toate responsabilitatile aferente autovehiculului dat in folosinta, respectiv plata taxelor si a asigurarilor, reparatiile, intretinerea sau chiar schimbarea anvelopelor.

Managerii au posibilitatea sa se concentreze mai mult pe obiectul principal de activitate al firmei, sa cunoasca cu exactitate cash-flow-ul si gradul de performanta financiara.

Produsul este inregistrat ca mijloc fix in contabilitatea firmei de leasing, valoarea ratei de leasing fiind in totalitate cheltuiala deductibila pentru utilizator. Rata lunara este compusa din amortizare si beneficiul companiei de leasing.

Birocratia este redusa si, ca atare,este posibila o incarcare mult diminuata a departamentelor de contabilitate.

La finalul contractului, utilizatorul poate alege sa-l prelungeasca.

Avansul nu este obligatoriu, iar valoarea acestuia, precum si durata perioadei de finantare sunt flexibile. Leasingul operational nu intra in calculul gradului de indatorare.

Avantajele leasing-ului financiar

Utilizatorul devine proprietarul bunului la sfarsitul perioadei de contractare.

Este, in general, o metoda de finantare a achizitiei unui bun recomandata companiilor mici, datorita avantajului adus de rata reziduala, a carui nivel flexibil are ca efect diminuarea ratelor lunare.

Vama, inmatricularea si asigurarea se realizeaza de catre firma de leasing. Valoarea avansului si durata perioadei de finantare sunt flexibile.

In cazul leasingului financiar, rata lunara este compusa din principal, dobanda si TVA. Bunurile ce fac obiectul contractului de leasing se inregistreaza ca mijloace fixe in contabilitatea utilizatorului, acesta deducand cheltuielile cu amortizarea lor si pe cele cu dobanda.

Dezavantajele leasing-ului operational

La finele contractului de leasing, utilizatorul este obligat sa inapoieze bunul. Comparativ cu un credit auto, rata creste in cazul leasing-ului, pentru ca inglobeaza si costurile de asigurare.

Rata lunara poate fi mai mare decat in cazul leasingului financiar, pentru ca avansul nu este obligatoriu. Desi societatile finantatoare asigura serviciile de management a flotei auto, ele nu sunt gratuite.

Dezavantajele leasing-ului financiar

Riscurile utilizarii bunului trec in grija utilizatorului, iar avansul este obligatoriu. Comparativ cu un credit auto, rata creste in cazul leasingului, pentru ca inglobeaza si costurile de asigurare.

Cheltuielile legate de intretinerea bunului cad in sarcina utilizatorului. Desi societatile finantatoare asigura serviciile de logistica, ele nu sunt gratuite.

No Comments

Post A Comment