bara

Papa Francisc face declaratii uluitoare!

cardinali din Biserica Catolică

Papa Francisc face declaratii uluitoare!

06:47 08 April in Adevarata religie, Mistere elucidate
22 Comments
optimizare seo
Share Button

Nu există focul iadului,  Adam și Eva nu sunt reali – Papa Francisc spune adevărul

Un om care e pe cale să dezvăluie multe ”secrete vechi” ale Bisericii Catolice este Papa Francisc. Unele credințe care sunt promovate de Biserică dar care nu corespund naturii iubitoare a lui Dumnezeu au fost recent înlăturate de Papa care a fost numit recent Omul Anului de către revista TIME.

În ultimele sale revelații, Papa Francisc a spus:

“Prin umilință, cercetarea sufletului și meditație, prin rugăciune, am reușit să înțelegem anumite dogme. Biserica nu mai crede într-un iad în care lumea trebuie să sufere. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci să îmbrățișeze. Ca și fabula despre Adam și Eva, iadul nu este decât un mecanism literar. Iadul nu este decât o metaforă pentru sufletul izolat care, ca toate sufletele, va ajunge să se unească în iubire cu Dumnezeu”.

Într-un discurs șocant care se răspândește în lumea întreagă, Papa Francisc a declarat că: ”Toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele. Ce alt fel de adevăr există? În trecut, Biserica a fost dură cu cei pe care îi considera că greșesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc.

Astăzi, nu mai judecăm pe nimeni. Ca un tată iubitor, niciodată nu ne condamnăm copii. Biserica noastră este destul de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru viață și pentru alegeri! Pentru conservatori și liberali, chiar și comuniștii sunt bineveniți și ni s-au alăturat. Cu toții îl iubim și ne închinăm la același Dumnezeu.”

În ultimele 6 luni, cardinalii catolici, episcopii și teologii, au deliberat la Vatican, discutând viitorul Bisericii și redefinind vechile doctrine catolice și dogme. Al treilea Consiliu de la Vatican este cel mai mare și cel mai important de când cel de-al doilea Consiliu s-a încheiat in 1962.

Papa Francisc a convocat noul consiliu pentru a ”finaliza în sfârșit lucrările celui de-al doilea Consiliu”. Cel de-al treilea Consiliu s-a încheiat cu Papa Francisc anunțând că:

“Catolicismul este acum ”o religie modernă și rezonabilă, care a trecut prin schimbări revoluționare. A venit vremea să abandonăm intoleranța. Trebuie să recunoaștem că adevărul religios
evoluează și se schimbă. Adevărul nu este absolut și nu este predeterminat. Chiar și ateii recunosc că există divinitatea. Prin acte de iubire și caritate și ateul îl recunoaște pe Dumnezeu
și își mântuiește sufletul, devenind un participant activ la mântuirea umanității.”

O declarație din discursul Papei i-a facut pe tradiționaliști să fie confuzi și chiar isterici…

”Dumnezeu se schimba și evoluează, la fel ca și noi, deoarece Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspândim iubire și bunătate în lume, ne atingem propria divinitate și o
recunoaștem. Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite. Unele chiar ne îndeamnă la intoleranță și prejudecăți.

A venit timpul să reinterpretăm aceste versete, care contrazic mesajul de iubire și adevăr, care în rest radiază din întreaga scriptură. În concordanță cu noua noastră înțelegere, vom începe să le permitem femeilor să devină cardinali, episcopi și preoți. Pe viitor, eu sper că vom avea într-o zi un Papă femeie. Fie ca nici o ușă care este deschisă bărbaților să nu fie închisă femeilor!”

Autohut.ro

Câțiva cardinali din Biserica Catolică se împotrivesc declarațiilor Papei Francisc.

Arata si altora
Share on Facebook5.4kShare on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest3Share on LinkedIn3Share on Tumblr0Digg thisShare on StumbleUpon1
22 Comments
  • Boghian Ovidiu 21:56h, 08 April Reply

    Acest om are probleme grave…daca a ajuns sa spuna asemenea lucruri…tot ceea ce a declarat ca nu exista IAD si faptul ca accepta homosexuali si heterosexuali…se pare ca a uitat dc Dumnezeu a distrus Sodoma si Gomora….se pare ca a inceput sa uite ce scrie in BIBLIE s-au doar ceea ce il intereseaza
    …!!!….ca accepta toate astea si pe deasupra ca Dumnezeu se schimba de la o zi la alta…dar adevarul este ca…de undeva trebuie sa inceapa si SFARSITUL… Papa se pare ca este unul din cei care ajuta la instaurarea,,RAULUI” pe pamant…Dumnezeu sa aiba mila de el si de cei care gandesc ca si el…

    • Boston Blues 19:08h, 10 April Reply

      Esti un om bolnav si intolerant, la fel ca nenumaratii dogmatici si fundamentalisti care au interpretat dupa propria lor nestiinta si lacomie mesajul sfant al Lui Dumnezeu, Unicul. Cei care Il iubesc pe Dumnezeu se iubesc pe ii insisi si iubesc tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu catre pastrare si insamantare. Dumnezeu cel rau, intolerant, razbunator, care cere sange si isi pedepseste fiii nu este decat un personaj sinistru, inventat de muritori care, din pacate, nu vor ajunge in iad, dar nici nu vor cunoaste vreodata imparatia Lui Dumnezeu.

    • dorina 19:14h, 10 April Reply

      Daca a spus ca biserica este deschisa pentru …. asta nu inseamna ca ii aproba ! este normal ca biserica sa fie deschisa pentru tot felul de pacatosi ,pentru ca ei au nevoie mai mult ca ceilalti mai evlaviosi , sa se indrepte ! nu interpretati gresit asta ! a le deschide o poarta nu inseamna ca ii aproba sau ii incurajeaza in ceea ce fac .

    • Razvy 20:38h, 10 April Reply

      Impusca-te idiotule. Prost incult indoctrinat de gunoaiele de popi romani-ortodoxi.

  • eu 21:57h, 09 April Reply

    Boghian Ovidiu,

    Vad ca faci referire la vechiul testament,
    de ce nu te uiti si in noul testament, conform bibliei insusi Isus a spus ” cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra” . Tot Isus l-a iertat pe Iuda care l-a vandut pe 30 de arginti,
    tot Isus l-a iertat si pe talharul de pe cruce care s-a cait inainte sa moara. Toate fiind dovezi de iubire fara margini. Nu uita ca noi oamenii suntem creatia lui Dumnezeu buna foarte dar nu perfecta. Asa ca pastreaza-ti mila pt cei ca tine.
    Noi cei care acceptam si nu judem creatia lui Dummezeu ,
    cei care nu punem etichete si incercam da ajutam pe
    cine si cum putem urmam pana in fond cuvantul Lui Dumnezeu.

  • Cezar 07:01h, 10 April Reply

    Acestea nu sunt declaraţii ale papei Francisc! Sunt minciuni scornite de alţii şi atribuite papei Francisc! Am văzut cu ceva timp în urmă un avertisment pe internet că astfel de fraze sunt minciuni şi nu sunt emise de papa! Existenţa raiului şi iadului este un adevăr revelat de Dumnezeu şi nu se pune în discuţie! În Biblie Dumnezeu vorbeşte de sute de ori despre fericirea veşnică şi despre suferinţa veşnică, iar Dumnezeu nu minte!

    La fel şi neamestecarea religiilor lumii nu se pune în discuţie! Noi creştinii respectăm orice religie şi dialogăm cu cei de alte religii, dar asta nu înseamnă că acceptăm tot ceea ce susţin acele religii! Al doilea Conciliu din Vatican a declarat că “orice religie are un sâmbure de adevăr pe care Biserica îl preţuieşte şi îl consideră ca pe o pregătire pentru îmbrăţişarea întregului adevăr al Evangheliei.” Deci religiile necreştine au un sâmbure de adevăr, dar conţin şi erori, incompatibile cu revelaţia creştină, care conţine întregul adevăr, pentru că este adusă de însuşi Fiul lui Dumnezeu. Paul Evdokimov spunea că toate religiile sunt căi pe care omul îl caută pe Dumnezeu şi sunt multiple, dar revelaţia creştină este unică: este Dumnezeu care vine în întâmpinarea omului prin Domnul Isus Cristos, care e „Cuvântul care s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Ecumenismul este mişcarea de cunoaştere şi apropiere între Bisericile creştine şi poate duce într-un final la refacerea unităţii între creştini. Dar ecumenismul nu trebuie confundat cu mişcarea sincretistă New Age, care ar vrea să lovească în religia creştină printr-un amestec între toate religiile lumii. Ecumenismul este numai între Bisericile creştine, dar între religia creştină şi celelalte religii nu este ecumenism, ci numai dialog religios care nu poate să ducă la vreo unitate sau vreun amestec. Domnul Isus Cristos este unic pentru că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, nu e doar om aşa cum au fost alţii. Buddha, Confucius şi alţii au fost doar oameni. Ei n-au fost prevestiţi de profeţi, nici nu au făcut ce a făcut el. Domnul Isus Cristos a spus şi a dovedit prin îndeplinirea profeţiilor în toată viaţa sa, prin cuvintele şi marile sale minuni că este Fiul lui Dumnezeu, nu doar om şi că el este calea, adevărul şi viaţa : „«Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (In. 14, 6)
    De asemenea, însuşi Tatăl a mărturisit că Isus Cristos este Fiul său. Aşa cum am arătat, în Isus Cristos sunt două firi : Divină şi umană, pentru că el e totodată Dumnezeu şi om.
    În cartea Faptele Apostolilor se reia afirmaţia că numai prin Domnul Isus Cristos putem ajunge la mântuire: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fap. 4,12).
    Iar Sfântul Apostol Pavel a scris în scrisoarea către Coloseni : „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. ” (Col. 2, 9 – 10)
    Acum câţiva ani, un indian, fost hindus, a ţinut conferinţe în România şi a spus că a devenit creştin deoarece a înţeles că Domnul Isus Cristos este calea, adică singura cale spre Dumnezeu Tatăl, nu e doar o cale printre altele, nu una dintre căi.
    Pe lângă aceasta, Domnul Isus Cristos este singurul care a vorbit despre iubirea de duşmani. Nimeni în afară de Domnul Isus Cristos nu a enunţat acest principiu.
    Religia creştină cuprinde mai multe Biserici sau confesiuni: catolică, ortodoxă, protestantă, etc. Din orice Biserică am face parte, trebuie să fim creştini adevăraţi, autentici, să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi să punem în practică ceea ce a spus el, să nu fim creştini doar de formă, „de spoială”. Aşa cum unii se numesc „Croitoru” sau “Moraru” dar ei nu sunt croitori sau morari, tot la fel mulţi se numesc creştini, dar ei nu sunt creştini decât cu numele. Să reţinem că denumirea de creştin nu face pe nimeni creştin, ci credinţa în Domnul Isus Cristos, curăţirea sufletului de păcate prin sacramentul pocăinţei, urmarea Domnului Isus Cristos şi a cuvintelor sale, iubindu-l pe Dumnezeu mai presus de toate şi iubindu-ne aproapele ca pe noi înşine, acestea fac pe cineva să fie cu adevărat creştin. Botezul este un sacrament foarte important, este intrarea în creştinism, dar la fel de important este şi cum trăim după botez.

    La fel şi neacceptarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi nehirotonirea femeilor sunt lucruri care niciodată nu se pun în discuţie şi nu se schimbă! Persoanele homosexuale sunt acceptate să facă pocăinţă prin sacramentul spovezii, asta da, dar niciodată un se vor accepta căsătoriile între persoane de acelaşi sex!
    Recomand şi un blog foarte interesant:

    http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
    De pe acest blog recomand, in primul rand, articolul cu titlul Argumente si dovezi ale existentei lui Dumnezeu si a vietii vesnice de după moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). In afară de acestea, blogul contine: inregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV si radio on-line, cărti care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteti mai departe ca să folosească şi altora.

    Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat in română) – Documentar foarte interesant, prezentat chiar de un fost ateu, despre minuni si mai ales prezenta reală a Domnului Isus Cristos in Euharistie, confirmată şi de investigaţiile stiintifice. Vizionaţi documentarul accesand linkul următor şi trimiteti-l mai departe:

    https://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

  • Carpatzi 11:33h, 10 April Reply

    D-zeu sa aiba mila de natafleti ca el.

    Tehnica de manipulare folosita in afirmatiile lui este Fereastra Overton. Va invit sa il intrebati pe prietenul nostru, goagal, despre asta.

    Sarbatori fericite !

  • Mihai 13:54h, 10 April Reply

    Mie mi se pare miraculos ca au realizat ca este timpul pentru o revitalizare a bisericii. Societatea a evoluat, nu poti ramane cramponat in trecut, mai exact acum vreo 2000 de ani! Si chiar cred ca Dumnezeu nu da cu paru, nu inseamna razbunare, pedeapsa, rau ci inseamna iubire de orice, pentru orice.etc

  • daca n-ai fi venit Doamne si nu ne-ai fi spus,pacat n-ar avea 14:21h, 10 April Reply

    Papisatasii de la 1054 sunt secta.Asta cu nu exista iadul si toate religiile au numitor comun a intrecut erzia,e dracism curat.Sfintii APrinti ai dreptei credinte ne avertizeaza de sute de ani depsre papism si vatican,ei sunt mana dreapta a masoneriei,iar iezuitii,grupare din care face parte acest inaintemergator al anticristului este cea mai oculta din sanul acestui imperiu care a mers si-n Athos si a decpaitat tot ortodoxul care n-a trecut la religia lor eretica.
    ,,Ceea ce au sectele şi îi tentează pe unii este predica, cântarea şi „siguranţa” mântuirii. Sectele menajează şi comoditatea omului. „Hristos ne primeşte şi nu ne cere nimic, decât să credem în El”, zic ei. Ori la noi e altfel: post, asceză, privaţiuni, efort.,,
    Sa nu uitati un singur lucru.<umina Sfanta vine doar o data pe an nu de doua ori,ca sa se-mplineasca cele spuse ,,exista o singura credinta,un singur Botez,un singur Dumnezeu".Si v-o spune unul care are in familie mai multe de jumatate papistasi.Iadul exista si a fost vazut inafara trupului atat de sfinti contemporani cu noi cat si de oameni care au trait experiente NDE in moarte clinica.Papa e doar trompeta luciferienilor ecumenisti care stapanesc acum lumea.Noi ii stim,cine nu-i curios,sa doarma- n continuare ca o face bine.

  • werule 17:07h, 10 April Reply

    Toți știm din ceea ce am citit, nimic palpabil sau demonstrat ori participat din ce scrie în Biblie totul e mitologie ca biserica sa tina prostimea sub control iar de-a lungul istoriei a făcut cele mai multe crime iar femeia a fost moneda de schimb schimb.

  • werule 17:14h, 10 April Reply

    Și ce a făcut Lot dp aceea cu cele 2 fice?

  • gabriel 19:43h, 10 April Reply

    dati si voi o trimitere sa vedem de unde va inspirati cand afirmati astfel de lucruri, altfel sunt motive sa va faceti reclama

  • maga 06:27h, 11 April Reply

    Ce orbi si prosti sunt unii…va cacati pe voi de frica cand vine vorba de femei in pozitii cheie, de cugetare libera si de iubire fara limite. Asa v-a prostit jegul asta de biserica ortodoxa…pacat ca nu mai exista imperiul otoman sau roman sa le transforme in moschei sau temple. Dar precum animalele, fara frica nu stiti cum e. Nici nu o sa stiti vreodata. Sunteti morti de la nastere. Si criminalii vostri sunt parintii si biserica.

  • Smecleu 16:10h, 11 April Reply

    Nu fiti fraieriti de tot ce scrie pe internet. Papa Francisc nu a declarat niciodata asa ceva, totul a fost o gluma de pe site-ul diversitychronicle.wordpress.com, nimic mai mult, nu va mai ambalati asa si verificati-va sursele mai bine.

  • sincy 19:46h, 12 April Reply

    Fals tot ceea ce zice sau se pare ca zice acest papa.raiul si iadul exista ,homosexualitatea e ceva anormal si se poate demnstra f usor ,defapt e impotriva naturii.In concluzie reflectat ila vorbele astea :cea mai mare smecherie a diavolului e aceea sa convinga lumea ca nu exista..si nu toate religiile sunt bune.numai dreapta credinta ,data dupa noul testament ,ortodoxa.

  • Alina 09:24h, 13 April Reply

    Sunt perfect de acord cu ce spune Papa. Consider ca acest om a ajuns sa cuprinda cu iubirea pe care o poarta in suflet, pe toti cei pe care lume ii huleste, in Italia sunt multe persoane “pe invers” cum spune romanul. Eu sunt ortodoxa, dar apreciez ceea ce spune Papa pentru ca doar o persoana care iubeste neconditionat poate sa accepte defectele si problemele celuilalt iar acest fapt il face sa fie diferit fata de ceilalti.

    Imaginati-va ca trebuie sa tineti un discurs in fata populatiei, care nu mai respecta de mult docmele din Cartea Sfanta dar care nu a uitat ce este cuvantul iubire, iubirea este legea universului dar si ce-l mai mare principiu pe care Biblia se bazeaza.

    Ce ati spune la acel microfon? Banuiesc ca, in fiecare zi un discurs care nu coincide cu realitatea sau un discurs prin care toata ziua ii blagosloviti si-i certati pe semenii vostri,pentru felul lor de a fi. Acest lucru nu face altceva decat sa va indeparteze de oameni si automat de Dumnezeu si sa va treziti ca sunteti singuri la conducerea unei religii, Religia si credinta priveste oamenii si nu doar o cladire, o institutie, religia trebuie sa exprime: iubire, respect, dragoste. acceptare, sacrificiu, iertare, bunatate, neconditionare, spirit, credinta, ratiune etc .

    Lumea evolueaza iar gandirea trebuie sa fie tot mai deschisa. Trebuie sa ne acceptam conditia umana si sa ne impacam cu ceea ce suntem si nu ma refer doar la heterosexuali si la homosexuali ci la toti ceilalti cei care nu respecta dogmele din Biblie dar in continuare se simt aproape de Dumnezeu.

    Dumnezeu este cel care ne-a creat si ne-a tesut inca din pantece, suntem lucrul mainilor sale iar ceea ce el a creat nu are cum sa fie un lucru rau ci un lucru facut din iubire si daruire, suntem copii lui.

  • Ioan 18:29h, 13 April Reply

    aceste teze nu sunt noi; au fost sustinute de catre un papa de la 1300, dar care sub amenintarea ereziei sub conducerea rectorului universitatii din Paris, a retractat.
    Omenirea ar avea nevoie de inchizitie, de arderile pe rug, de cima bubonica sa inteleaga ca iadul e aici, pe pamant, creat de noi, pentru noi?

  • David 04:38h, 14 April Reply

    Chiar nu observa nimeni ca exista o mare contradictie intre ceea ce pretinde autorul articolului ca ar fi spus Papa si faptele Papei?Ca a refuzat ca acel homosexual francez sa faca parte din Consiliul de la Vatican?Eu nu am nimic cu homosexualii numai ca imi pun intrebarea DE CE SE INCAPATANEAZA EI SA INTRE IN STRUCTURI CARE NU LI SE POTRIVESC? CE CAUTA ACEL IUBITOR DE SCRNAVE DOSURI INTR-UN CONSILIU BISERICESC?Va spun eu ce cfauta: un par in cap.Spune o vorba din popor daca-i cal sa traga ,daca-i copil sa se joace iar daca e popa sa citeasca.Eu as adauga : daca e homo sa se bucure de bucuriile tartitei si sa lasa crestinismul celor care-i repecta doctrina…

  • hmm 13:53h, 16 April Reply

    Era chiar tare povestea aia cu sarpele vorbitor care ii vorbeste Evei si i da mere sa manance. Deci e doar o fabula? E beton si aia cu arca lui noe, foarte logica si credibila. Sau despartirea marii in doua si traversarea ei sa nu mai zic de umblatul pe apa
    S a prins si papa ca nu mai pune nimeni botul din generstiile tinere si cs religia e pe cale de disparitie si incearca sa schimbe ceva in perceptia oamenilor

  • Cine are dreptul, capacitatea si binecuvantarea de a defini PACATUL? Ceeace pentru unii este "pacat" pentru altul este "Necesitate vitala" sau "Normal" sau "Traditional"... Incepand cu canibalismul si terminand cu incestul. "Pactul originar" ne- 14:25h, 01 October Reply

    Cine are dreptul, capacitatea si binecuvantarea de a defini PACATUL? Ceeace pentru unii este “pacat” pentru altul este “Necesitate vitala” sau “Normal” sau “Traditional”… Incepand cu canibalismul si terminand cu incestul. “Pacatul originar” ne-a invatat “cunoasterea” incepand cu reproducerea. Mai este astazi un pacat? Globalizarea se va extinde si asupra religiei. Este posibil ca Divinitatea sa fie in noi. Marile civilizatii ale Hindusului sau Islamului sunt realizari ale omenirii si nu au legatura cu crestinismul. Iar crestinismul in sine nu are nimic comun cu divinitatea in genere. Daca divinitatea este o manifestare a dumnezeirii, crestinismul nu este decat o mica parte alcatuitoare. Sa ne obisnuim cu ideia… I

  • marian 13:52h, 06 March Reply

    Biserica este deschisa sa primeasca pe oricine se intoarce la Dumnezeu cu adevarat si renunta cu adevarat la trecutul lui, la pacat si la orice scarbosenie. nu incercati sa va ascundeti dupa cuvinte. Biserica sunt oamenii si nu cladirea in care se strang oamenii. oamenii care se strang la un loc in Numele Domnului Isus Hristos acolo este Biserica. si nimeni sa nu se insele prin crezul lui. Dumnezeu e SFANT si pacatul nu locuieste cu EL. cand va reveni ca JUDECATOR nu va mai avea Harul si Mila cu El ci doar dreptetea. Doar D R E P T A T E A. Va pune caprele intr-o parte si oile in cealalta parte. si cat aveti BIBLIA FACETI BINE SA O CITITI. Matei 25:1-13,

  • Toma Credinciosul 00:15h, 07 March Reply

    e distractiv cum incearca unii pe aici sa transforme Crestinismul si Biserica intr-un fel de mode, care trebuie sa se schimbe dupa cheful si poftele contemporanilor, ba chiar sa le binecuvanteze imbecilitatile si perversiunile! relax, Papa Francisc n-a spus si nu va spune asa ceva! in c eva priveste, ramaneti cu pacatele voastre, care vor fi cumplit platite; deocamdata blasfemiati, huliti cat mai aveti timp, oricum pedeapsa va fi eterna.

Post A Comment

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.